După moartea lui Burebista în 44 î. Hr. marele regat al dacilor s-a fărâmițat. Niciun conducător nu a mai avut puterea și autoritatea să-i unifice pe daci până la domnia lui Decebal. Majoritatea au fost conducători slabi, istoria nereținându-le numele. O parte dintre ei însă, au avut domnii care au reamintit de forța de temut “a celor mai viteji și mai drepți dintre traci.”

Regatul lui Burebista

     Demn de remarcat este numele lui Cotiso, contemporanul lui Octavianus Augustus (27 î.Hr-14 d. Hr). Acest rege se pare că a stăpânit în sud-vestul Daciei. La un moment dat era vorba de o înrudire între cezarul de la Roma și conducătorul dac. Iulia, fata lui Octavian trebuia să se mărite cu Cotiso iar fiica regelui dac urma să devină împărăteasă. Alianța matrimonială cade, iar romanii încep să maseze trupe în Panonia, la Siscia, împotriva dacilor. La Roma izbucnește însă războiul civil între Octavian și Antoniu, astfel încât planul nu se materializează. De această situație beneficiază Dicomes, aliat al lui Antoniu, deci dușman al lui Octavian. Acesta probabil că săpânea Câmpia Munteniei. Cu ajutorul bastarnilor, neam germanic, trece Dunărea, îi supune pe moesi, triballi, dardani și pradă ținutul dentnelitilor, un neam tracic de la Strymonul de sus (azi Struma, râu ce traversează Bulgaria și Grecia). Cei din urmă, fiind aliați ai romanilor stârnesc armata condusă de Crassus, astfel încât timp de 2 ani legiunile dau lupte grele cu bastarnii. În cadrul acestui conflict, Roles, rege get din Dobrogea este alături de latini astfel încât primește titlul de prieten și aliat.

     Roles nu era singurul care își dădea seama de puterea Romei și de primejdiile pe care le atrăgea dușmănia ei. Scorilo, cel care se pare că a domnit între 28 și 68 a oferit o pildă ce a fost reținută de istoricul Frontius. “Scorillo, șeful dacilor, deși știa că poporul roman e sfâșiat de lupte civile, nu credea că este prudent să încerce un atac, pentru că își dădea seama că un război extern ar fi adus din nou unirea între cetățenii certați și, de aceea pentru a convinge pe ai săi, a pus doi câini să se mănânce între ei și când erau mai în focul bătăliei, le-a arătat un lup și îndată, lăsând furia între ei, câinii s-au aruncat asupra lui; și așa a putut, cu această pildă, să împiedice năvala contra romanilor.” Un alt monarh al dacilor a fost Comosicus, care cumula și demnitatea de mare preot. Iordanes afirmă că el era urmașul direct, în această ipostază, al lui Deceneu , apropiatul colaborator al lui Burebista.

Coif dacic

     Este important să amintim și de cei trei “regi” din Dobrogea. Roles, stăpânea se pare sudul, incluzând aici Durostorum(Silistra), Abrittus(la sud-est de cetatea menționată) și Axiopolis (lângă Cernavodă). Dapyx domnea în centrul Dobrogei cu zona Capidava (nord de Cernavodă), Carsium (Hârșova), Ulmetum (Pantelimonul de Sus) și Histria. Ultimul, Zyraxes, avea nordul, cu Troesmis(Iglița), Dinogeția(Bisericuța), Aegyssus(Tulcea) și Buteridava. Localizarea acestor formațiuni statale, numite impropiu regate, e făcută grație bine-informatului istoric Cassius Dio. Roles este atacat în 28 î. Hr. de Dapyx și solicită ajutorul roman. Crassus vine și îl asediază pe Dapyx în cetatea lui principală. Prin trădare, romanii pătrund în cetate iar Dapyx împreună cu apropiații săi se sinucid. Poporul din cetate ia în grabă o parte a avuției și se refugiază într-o peșteră mare, probabil în una aflată în locul numit azi Gura Dobrogei, între Ulmetum și Histria. Romanii zidesc intrarea pentru ca dacii să se predea sau să moară de foame. După ce termină cu Dapyx, Crassus îl atacă pe Zyraxes. Motivul ni-l spune Cassius Dio. Cu circa trei decenii în urmă romanii pierduseră niște steaguri într-o bătălie cu bastarnii și geții. Acestea, umbla zvonul, se aflau în cetatea Genucla. Crassus înconjoară fortificația și pe mare și pe uscat și o cucerește ușor. Zyraxes fuge însă cu mare parte din bogății la “sciți”, de fapt geto-bastarno-sarmații din sudul Moldovei și Bugeac.

     Dacii liberi din restul teritoriului vor continua atacurile, fie singuri, fie în alianțe. Pentru a-i pedepsi, viitorul împărat Nero face o expediție împotriva dacilor apuli (regatul lui Cotiso) prin anii 12-10 î. Hr.. O expediție de succes a fost cea din 4 d. Hr. când Sextus Aelius Cato, consul, îi învinge pe daci și strămută 50.000 dintre ei peste Dunăre, în Moesia. Guvernatorul Moesiei, Tiberius Plautinus Silvianus Aelianus, șase decenii mai târziu “a mutat mai mult de 100.000 de transdanubieni, cu femeile și copiii, principii ori regii lor, dincoace de fluviu, spre a plăti tribut; a înăbușit o mișcare a sarmaților chiar de la începutul ei; a adus regi până atunci necunoscuți ori dușmani ai poporului roman, pe malul Dunării, pe care îl păzea, spre a-i pune să se închine steagurilor romane; a trimis înapoi regilor bastarnilor și roxolanilor pe fiii lor prinși ori luați înapoi de la dușmanii lor, iar regilor dacilor pe frații lor; de la unii dintre dânșii a luat în schimb ostateci. Astfel a statornicit el pace provinciei.” Această pace durează până în toamna lui 69, când datorită luptelor civile de la Roma, dacii aliați cu sarmații trec Dunărea și atacă multe castre. Fonteius Agrippa, comandantul roman este ucis. De-abia generalul Rubrius Gallus îi respinge, ridicând noi fortificații și întărind paza mai apoi.

Timp de circa 15 ani a fost pace. Treptat însă puterea Romei crește. Dacii devin încojurați din trei părți de adversari. Vremurile lui Burebista păreau a fi apus. La sud și est se aflau romanii iar la vest suebii și iazygii, aliați ai Romei. Regele Duras, așa cum ne spune Cassius Dio “văzând greutățile situației de bună voie dă domnia lui Decebal, care era ager în planurile de război ca și în împlinirea lor, știa să-și aleagă timpul când să năvălească asupra dușmanului, tot așa de potrivit ca și momentul când să bată în retragere, era dibaci în a întinde curse, viteaz la luptă, știind să se folosească înțelept de biruință și să iasă bine din înfrângere, pentru aceste însușiri el a fost mult timp un potrivnic de temut.”